Un ajutor la momentul oportun

Medicul nutritionist, Anda Avramescu a raspuns la intrebarea Denisei Stefan: “In ce situatii trebuie sa iau in calcul suplimentele cu multivitamine? Le pot lua doar preventiv?”
Vitaminele si mineralele sunt micronutrienti indispensabili pentru buna functionare a unor procese si reactii din organism. O alimentatie echilibrata inseamna un aport adecvat de  vitamine si minerale continute in: legume si fructe crude, seminte si migdale crude, germeni, cereale integrale, dar si  galbenus de ou sau lapte. Pentru o buna biodisponibilitate a acestora este importanta si metoda de gatire a alimentelor pentru a nu distruge calitatea lor nutritiva. De aceea, se recomanda ca la mesele principale sa aveti si legume crude (salate), iar la gustari, fructe sau migdale crude.
 Suplimentele cu vitamine si minerale sunt recomandate in situatii de: consum energetic ridicat- in perioade de crestere,  la sportivii de performanta, la cei cu carente nutritive – casexie, batrani sau la indicatia medicului, in perioade cu stress ridicat (cand se consuma in special Magneziu, vitamine B), sau dupa diete dezechilibrate – cele hiperproteice, disociate, dupa alimentatia din cursul iernii. Dietele de tip vegan – fara carne, peste, oua si lactate – pot duce la carente de vitamina B12, fier, calciu si vitamina D. De aceea, se recomanda o evaluare medicala care sa constate daca este nevoie sau nu  de suplimentare cu anumite vitamine si minerale pentru diete mai restrictive.

Dr. Anda Avramescu, Medic nutritionist

Clinca Regina Maria: Str Hatmanu Arbore 15-19

Programari: 021 9268