Cele mai feminine siluete

V-am vorbit intr-unul dintre articolele trecute despre culorile puternice care se poarta in acest sezon si despre combinatiile cele mai interesante pe care le-am remarcat in prezentarile de toamna-iarna 2011-2012. O tendinta la fel de puternica, la capitolul culoare, este si tema naturii – acele nuante care sunt inspirate de elementele naturale. Este o tema din ce in ce mai indragita de catre designeri, mai ales pentru ca in ultimii ani din ce in ce mai multi dintre noi se intorc spre natura si valorile ei primordiale in viata de zi cu zi – adoptand de la o alimentatie bio pana la haine din fibre naturale.

Revenind la inspiratia naturala in moda acestui sezon, vorbim despre o gama cromatica mai stinsa, mai subtila, cu mai putina stralucire, dar asta nu inseamna ca e mai putin interesanta si atractiva. Lavanda, cantalupul, mierea, spuma marii, pamantul, mineralele au inspirat designeri precum Carolina Herrera, Denis Basso, Michael Kors, Missoni, Alexander Wang. Iar rezultatul este o silueta delicata, invaluita fie in matase naturala, fie in lana, stofa sau casmir.

Chiar si tinutele masculine capata, gratie acestor tonuri stinse si fine, candoare si caldura. Pe de alta parte, rochiile ultrasexy si indraznete par mult mai stilate in aceste culori, dar raman provocatoare fara a agresa privirea.

Text: Radiana Bratu Foto: Guliver, Image.net