De pe front, pe catwalk

Printre piesele care mi-au atras atentia in acest sezon se numara parka. Nu pot sa spun ca-mi place, dar ma intriga pentru ca acest item vestimentar are o istorie mai mult decat interesanta.

Pana sa ajunga vedeta pe catwalk-uri, parka a fost veteran de razboi caci povestea sa incepe in 1951 cand a fost inventata pentru a-i feri de clima neprietenoasa pe soldatii americani ce luptau in Razboiul din Coreea. Era din fas sau din nylon, cu multiple parti detasabile ce ofereau confort, impermeabila, captusita cu blana si foarte usor de purtat. Primul model de parka, gratie faptului ca era atat de confortabila, a trecut din arsenalul de razboi american in garderoba avangardistilor britanici ai anilor ’50-’60. The Mods, cum erau numiti acesti “razvratiti” impotriva conservatorismului traditional, reprezentau o subcutura puternica din care nu au lipsit muzica, petrecerile, drogurile, moda si… scuterele. Iar pentru a face fata pe scuter climei englezesti, aveau nevoie de vestimentatie adecvata. Parka, pe care au descoperit-o in magazinele Army Store (acestea vand haine si accesorii militare) le-a oferit exact ce aveau nevoie la un pret foarte mic. In plus, nu era purtata de nimeni altcineva pe strada, nu avea legatura cu trendurile si moda, asa ca a devenit un soi de uniforma pentru rebelii londonezi.

Prin anii ’70 parka devenise deja atat de populara incat nu mai reprezenta simbolul unui grup social, dar facea parte din garderoba copiilor englezi pe care parintii obisnuiau sa-i duca la scoala astfel imbracati. Inca avea un design utilitar, lipsit de finisaje si detalii care sa o recomande “fashionistilor”. Anii ’80 au adus cu ei declinul acestei piese, asociata din ce in ce mai mult cu tocilarii. Cum acestia nu aveau o reputatie “fashion” prea buna, parka a fost considerata demodata. S-a relansat in anii ’90-2000 cand cantareti de muzica indie au inceput sa o poarte pe scena si in viata de zi cu zi, iar mai nou designerii au revenit asupra acestei piese reinterpretand-o si integrand-o in tendinte.

Astazi parka poate fi purtata in fel si chip: nu mai este nici emblema unei minoritati, nici o piesa-uniforma. Nu mai reprezinta o declaratie anti-fashion ci, dimpotriva, se aliniaza modei si e integrata in tinute eclectice, i se da atentie in cele mai mici amanunte si din modelul original a fost pastrata doar linia generala. Designerii i-au imbunatatit imaginea in detrimentul functionalitatii, dar chiar si asa parka ramane o piesa pe care iarna oricine si-ar dori sa o aiba in garderoba.

Text: Radiana Bratu, Foto: Image.net, Manole Sava