O ora petrecuta doar cu tine

In ultima vreme se vorbeste din ce in ce mai mult despre nevoia de relaxare. E normal dat fiind faptul ca avem un ritm de viata mult mai alert decat se intampla in urma cu cateva decenii. Pentru a satisface aceasta nevoie a omului contemporan, a aparut o intreaga industie a spa-urilor, au fost lansate produse cosmetice organice cu proprietati relaxante, s-au inventat tot soiul de proceduri speciale. Rezultatele sunt evidente, una dintre marile probleme insa este… timpul liber pentru a merge intr-un loc dedicat relaxarii. Si, nu de putine ori, mai apare un obstacol: pretul deloc mic al unui asemenea tratament.

Totusi, in ciuda acestor lucruri, nevoia de relaxare ramane. Eu, spre exemplu, am un program foarte agitat toata saptamana. Asa ca in weekend prefer sa raman acasa, nu ma simt foarte confortabil cu programarile la salon – nu vreau ca si in zilele libere sa respect un orar fix. Ca urmare, mi-am inventat propriul program de relaxare pe care il poate pune in aplicare oricine vrea sa petreaca o ora cu sine, departe de orice altceva: telefoane mobile, copii, cumparaturi, bucatarie etc.

Tot ce ai nevoie pentru ca planul sa-ti iasa este o ora in care sa lasi totul in stand by. Nu spune ca este imposibil sa-ti iei acest timp pentru tine; daca vrei cu adevarat sa faci acest experiment vei gasi o portita. Si, mai ales, nu-l considera o pierdere de vreme sau un lucru excentric. Trebuie sa devina parte din stilul tau de viata pentru ca te va ajuta sa rezisti stresului, sa nu te simti frustrata pentru ca faci tot timpul lucruri pentru ceilalti in timp ce tie iti oferi din ce in ce mai putina atentie, iti va creste respectul de sine fiindca vei arata mai bine si vei fi mai ingrijita. Iata pasii acestui ritual:

1. Da-ti drumul la apa calda in cada cu un saculet de plante aromate bune atat pentru relaxare cat si pentru drenaj si piele (10 minute pana se umple cada).

2. In timpul asta, stai pe marginea cazii, in aburii care se degaja, stoarce sucul de la o felie de lamaie, amesteca-l cu o lungurita de ulei de masline si aplica-l pe cuticule, la maini si la picioare. Cu un betisor pentru manichiura indeparteaza cuticulele de unghie (10 minute).

3. Cat ti-ai pregatit unghiile pentru manichiura si pedichiura, fata ta a stat in vapori si porii ti s-au deschis, asa ca esti pregatita sa-ti aplici un gomaj cu tarate (1 minut).

4. Dupa gomajul cu tarate aplica o masca: iti recomand una cu argila daca ai tenul gras sau una hidratanta daca ai tenul uscat. (2 minute)

5. Intra in cada cu masca pe fata, inchide ochii si stai asa, scufundata in apa cu arome, incercand sa nu te gandesti la nimic. Poti sa aprinzi lumanari in jurul cazii, o candela parfumata si poti sa-ti pui muzica de relaxare (20 minute)

6. Cand simti ca esti relaxata, clateste-te cu apa calduta spre rece atat pe corp cat si pe fata, inveleste-te intr-un prosop cald (il poti pune pe calorifer inainte sa intri in cada) si pune-ti o pereche de sosete sau papuci caldurosi. (2 minute)

7. Nu parasi imediat baia ca sa nu intri direct in rutina de care te-ai refugiat acolo; mai ramai in atmosfera relaxanta a acesteia. Poti sa-ti dai unghiile cu lac (10 minute), asta te va obliga sa-ti mai acorzi inca o scurta perioada in care sa ramai deconectata de la alte activitati cat timp se usuca ele (15 minute). In timpul asta rasfoieste o revista, o carte sau stai nemiscata in pat, incercand sa nu te gandesti la lucruri stresante.

Text: Radiana Bratu, Foto: Guliver