Sfaturi practice pentru ingrijirea lor

Bijuteriile le-au cucerit pe femei din cele mai vechi timpuri. Ele schimba aspectul unei tinute, ne pun in valoarea frumusetea si, nu de putine ori, sustin un anumit statut social. Cu cat le ingrijim mai bine, cu atat ne putem bucura de ele pentru mai mult timp. Iata cateva sfaturi simple!

1. Fereste-le de contactul cu apa! Indiferent din ce material sunt confectionate, apa nu poate face decat rau bijuteriilor. Cel mai bine este sa le dai jos atunci cand faci baie, speli vase sau mergi la piscina.

2. Nu pulveriza parfum peste coliere sau cercei! Substantele componente care intra in contact cu elementele bijuteriilor pot avea un efect nedorit. Mie mi s-a intamplat de cateva ori sa mi se innegreasca lantisoarele din cauza parfumurilor.

3. Pastreaza cerceii, inelele, colierele etc. intr-o cutie de bijuterii adevarata, nu una improvizata. Faptul ca o cutie este captusita cu un material delicat (catifeaua) nu poate decat sa ajute la mentinerea bijuteriilor intr-o stare cat mai buna. In plus, in felul acesta vor fi toate puse in ordine si o sa stii mereu de unde sa iei o anumita pereche de cercei.

4. Pastreaza lantisoarele inchise, pentru a nu se incurca intre ele si, deci, pentru a nu se rupe, din greseala.

5. Daca ai coliere pretioase, tine-le in cutia in care au venit. Asa esti sigura ca nu se vor zgaria. In plus, acele cutiute sunt elegante.

6. Perlele trebuie pastrate separat de alte bijuterii, pentru a evita zgarierea lor. Sunt destul de pretentioase si se deterioreaza usor, daca nu ai grija de ele.

7. Daca spatiul iti permite, grupeaza bijuteriile in functie de materialul din care sunt facute.

8. Pentru curatare, foloseste o solutie din apa si sapun lichid in care poti sa lasi bijuteriile din aur sau argint cam jumatate de ora, pentru a se dizolva murdaria. In cazul perlelor, ai nevoie de o carpa din bumbac, putin umezita, cu care sa le stergi delicat.

Text: Carmen Calin, Foto: Guliver