Netezeste, ofera luciu si vibreaza!

Saptamina trecuta ti-am scris despre un tip special de elastic de par care pe mine ma ajuta sa-mi fac coafuri foarte finisate. Dar nu elasticul e singurul accesoriu de care ai nevoie pentru o coada perfecta. Asa ca astazi iti voi scrie despre peria de par.

Tu cu ce iti perii parul? Eu sunt o persoana care are grija de par si sunt mereu pregatita sa absorb informatii despre cele mai noi, revolutionare sau speciale tehnici, proceduri, tratamente si  produse. In ce priveste peria de par, recunosc, nu am strans informatii notabile, pana acum.

Dar am noutati! Am aflat despre doua tipuri de perii, cea cu ioni negativi si cea care vibreaza. Prima, cu o incarcatura de ioni negativi, face ca firele rebele sa fie domolite instant si, folosita constant, confera parului un luciu vizibil. Ionii negativi inchid cuticula firului de par, pastrand un nivel de hidratare care la randul sau are ca efect un luciu sanatos al parului. Parul nostru este incarcat cu ioni pozitivi, fapt care face ca firele sa se electrizeze intre ele si sa stea in toate directiile; (depinde foarte mult si de ce haine porti pe tine sau de tipul tau de par).

Imediat ce perii parul, ionii negativi transmisi de aceasta perie ordoneaza si cele mai indisciplinate suvite. Vei gasi pe perie un buton on-off care iti permite sa o folosesti, fie activand ionii negativi, fie ca o perie normala. Marile branduri ce au ca obiect de activitate ingrijirea parului au asa ceva: Braun, Panasonic, Conair, etc.

O alta inventie care merita mentionata este peria care vibreaza. Conceputa pentru a descurca firele de par, aceasta perie este putin mai controversata. Unii specialisti spun ca cel mai sanatos pentru par este sa il descurci cu un pieptene cu dintii mari si abia apoi sa folosesti aceasta perie vibratoare. Hm…are sens! Dar, chiar daca nu o folosesti pentru descurcarea parului, o poti folosi pentru un placut masaj capilar. Masarea scalpului stimuleaza circulatia sangvina a acestuia, lucru sanatos pentru buna crestere a parului. Sunt multe branduri care au in portofoliu acest tip de perie, cauta-le online!

Text: Andreea Raicu, Foto: Guliver