Nunta Printului Harry cu Meghan Markle e unul dintre cele mai importante evenimente ale anului nu numai pentru familia regala britanica, ci si pentru designerii din lumea intreaga care s-au ocupat de tinutele invitatilor! Desi nu au fost multe vedete la nunta Printului Harry, cele prezente au dat un adevarat regal de eleganta si noblete.

vedete la nunta Printului Harry

Desi mirii au decis – cu, desigur, indrumarile primite de la mai marii familiei regale – sa organizeze o nunta mult mai restransa decat cea pe care au avut-o William si Kate, lista de invitati nu a fost deloc scurta. Peste 600 de persoane au fost martore la ceremonia prin care Printul Harry a renuntat la burlacie si a transformat-o pe Meghan Markle in Ducesa de Sussex.

Covorul rosu de la Windsor le-a fost rezervat celor mai importante fete regale din Europa – rude directe sau prin alianta cu familia mirelui -, cat si elitelor intelectuale si filantropice cu care Casa Regala din Marea Britanie are stranse relatii. De asemenea, pe lista de invitati s-au numarat si cateva personaje din anturajul celor doi miri, fiind invitate foarte putine vedete la nunta Printului Harry. Oprah, familia Beckham, Amal si George Clooney, Serena Williams, Tom Hardy si Elton John sunt printre singurele nume faimoase care au luat parte la ceremonia din catedrala St. George.

Departe de a fi un eveniment monden in intelesul american al notiunii, nunta Printului Harry cu Meghan Markle a fost un regal (sic!) de eleganta, tinutele si accesoriile tuturor respectand eticheta nobiliara. Rochiile elegante cu o nota de sobrietate, celebrele palarii nelipsite din moda britanica, pantofi pretiosi si smokinguri impecabile au alcatuit outfituri superbe. Amal Clooney a facut furori cu o rochie galbena, Oprah a purtat o palarie ampla, asortata perfect cu nuanta rochiei, iar Victoria s-a imbracat intr-o culoare asemanatoare cu cea de la nunta Printului William!